Fara el…

   Se spune ca in momentul in care pierzi pe cineva, atunci realizezi cat de mult inseamna pentru tine. Oare acelasi lucru se poate afirma si in cazul in care dintr-odata, mii de kilometri va despart? Nu este prea brusca trecerea de la cuplu la o singura persoana? Ma gandesc  cate lucruri sunt de schimbat in viata ta…dintr-odata… Si cu cat despartirea este mai aproape, cu atat framantarile te macina pe dinauntru. Cum va fi fara el? Te vei putea reintoarce la ceea ce aveai inainte  sa-l cunosti? Vei avea pe cineva apropiat care sa fie langa tine cand ai cea mai mare nevoie de sprijin? N-as putea sa raspund la aceste intrebari in acest moment..pentru ca, pur si simplu nu stiu. Nu stiu cum e viata fara el, am uitat sa fiu egoista, am uitat sa ma gandesc numai la mine….mereu am impartit, cu tot dragul, am impartit fiecare particica din mine. De maine o sa fiu numai eu…fara sa ma mai impart cu nimeni….si mi-e greu. Mi-e foarte greu sa ma gandesc la tot ce e legat de despartire. Sunt in stare oare sa redevin ce-am fost? Si e ciudat pentru ca noaptea pare sa nu-mi fie alaturi. Ma straduiesc sa nu ma gandesc la ce urmeaza in asa scurt timp…sa nu ma gandesc la ce-o sa fie…insa mintea ma duce direct acolo unde nu vreau sa ajung. Ma cuprinde panica de necunoscut, de viitor, de viata in sine.

Si parca orele trec mai repede ca oricand…mai sunt aproximativ 28 de ore si jumatate….mi-e asa frica de momentul pe care o sa-l traiesc…nu vreau sa fiu lasata singura, vreau sa fie mereu cu mine, mereu langa mine. Vreau ca timpul sa stea in loc, ceasurile sa nu mai ticaie…toata lumea sa fie nemiscata. Numai eu si cu el, sa plecam departe de despartire, departe de tot. Vreau sa se opreasca secundele, vreau sa se opreasca minutele, vreau sa se opreasca orele, vreau sa se opreasca toata lumea….si sa fim numai noi doi in centrul ei…

                          Cu multa dragoste…pentru persoana cea mai speciala din inima mea…