Inruditi in Paris

Am ajuns a doua oara in orasul meu preferat: Paris. Este un oras cu totul special pentru mine deoarece intruneste toate calitatile necesare unei metropole: istorie, cladiri marete, si mai ales izul acela parizian, boem. Peste tot este forfota, multe motorete, multi oameni, multe cafenele pe trotuar, pline ochi de lume care bea cafea. Toate cladirile sunt mici palate, in acelasi stil. Nu am destule cuvinte sa descriu atmosfera si ce am simtit cand am ajuns pentru a doua oara in Paris. Desi prima oara mi s-a parut superb, de data aceasta a intrecut orice calificativ. Am tinut sa ne plimbam pe renumitul Champs Elysee. Multe marci recunoscute precum :Hugo Boss, Louis Vuitton, Channel si altele. Se stie doar..este cel mai renumit bulevard din Paris. Nu dupa mult timp, apare un tanar, spre mirarea mea bine imbracat, si cu un pahar de plastic in mana. Zdranganea niste euroi si ne cerea politicos intr-o engleza corecta, daca putem sa-i dam niste bani. Un prieten langa care ma aflam, ii raspunde tanarului in romana : nu am bani. In clipa aceea se asterne un zambet larg pe chipul baiatului si il ia de gat pe Ovidiu ( prietenul nostru). ” Oooo, sa traiti, de unde sunteti, eu sunt din Targu Mures, ce faceti aici…”. Eu nu stiam cum sa ma fac mai mica pentru ca parizienii care treceau pe langa noi se uitau putin uimiti. Sincer, nu voiam sa fiu asociata cu un cersetor roman la Paris. Dupa alte cuvinte de bucurie( tanarul isi intalnise un conational, ce naiba!) am plecat mai departe spre Galeriile Laffayette. Galerii imense de cumparaturi, si acestea avand cele mai importante branduri din lume. Si atunci…ochii mei incantati de cladirile impunatoare ale galeriilor s-au izbit de imaginea unor tiganci cu fustele largi si inflorate care cerseau in fata magazinului. Din nou, m-am simtit ca vreau sa ma fac mica si sa dispar. Tigancile, ne-au abordat imediat. Au vazut ca suntem turisti si poate poate scoateau niste euroi de la noi. ” Du iu spic inglis? ” ne intreaba una. Tata : “Nu domne, nu!”. Tiganca: ” trebuia sa ziceti asa”. Tiganii erau ca niste furnici…se pierdeau in marea de oameni…oameni care munceau, si care voiau sa isi cumpere diverse chestii…si printre ei..tigancile…
In fata catedralei Notre-Dame : vreo 5-6 tiganci, bineinteles, altele decat cele de la Galerii, te abordau cu aceeasi intrebare ” Du iu spic inglis?”. De data asta, in mana dreapta aveau o foaie pe care scria in engleza ca au fost expulzate din tara si ca nu aveau casa si masa. In momentul ala am explodat. Imi venea sa le strang de gat cu mana mea. Nu va spun ca 20 de minute le-am injurat incontinuu si simteam o furie oarba.
In aceeasi zi, obositi dupa o zi de umblat prin Paris, ne-am asezat pe o bancuta pe malul Senei. Doua tiganci se apleaca repede in fata noastra ( erau alte tiganci decat cele de la galerii si decat cele de la catedrala) si ridica o verigheta din aur. “Iz it iors?” intreaba una. Mama raspunde ” Da-i drumu de aici”. Tiganca se uita, bolboroseste ceva, probabil niste injuraturi..si pleaca mai departe in cautare de persoane pe care sa le escrocheze.
Nu-i de mirare ca Occidentul ne vede pe toti ca pe niste tigani. Oriunde s-ar uita, vad tigani care au nationalitate romana, si vorbesc limba romana. Suntem inruditi fara voie cu acesti sugatori de bani, care strica imaginea Romaniei peste tot in lume.
A fost prima data cand m-am gandit la Hitler….