Opera aperta

Vreau sa va spun o poveste cu final deschis. EA il iubeste pe EL. EL o iubeste pe EA. AMANDOI  se iubesc de ceva timp..de cativa ani buni. Ca in orice cuplu au mai fost discutii, probleme, certuri, impacari, strigate si rasete..ca sunt oameni EI doi.  Dupa cum am mai spus, EI se iubesc dar totusi realizeaza ca nu au nimic in comun UNUL cu CELALALT. Nu impartasesc aceleasi pasiuni, aceleasi visuri, aceleasi dorinte. In acelasi timp, EI se simt bine impreuna, rad cand sunt aproape UNUL de CELALALT, pot spune ca se completeaza intr-un fel sau altul. Dar repet… nu au nici cel mai mic lucru in comun. LUI ii place sa piarda timpul in cluburi, EI ii place sa profite de o zi pe plaja;  LUI nu-i place sa se plimbe in parc, EI ii place; Ei ii place sa calatoreasca, EL prefera sa stea in Bucuresti. Si lista poate continua la nesfarsit.

Acum, cei DOI au realizat ca nu pot trai intr-un continuu compromis, EI si-au dat seama ca relatia LOR nu ar functiona niciodata, au realizat ca povestea aceasta de dragoste se va termina pana la urma. Ce ar trebui EI sa faca..sa se desparta acum, convinsi de faptul ca nu o sa merga intre EI,  in ciuda faptului ca se iubesc?  VOI ce ati face in locul lor?

Acest final de poveste inca nu este scris….

Gone too soon

• 10 milioane de oameni muritori au urmarit aseara pe CNN evenimentul organizat in memoria unui singur om nemuritor -Michael Jackson.

Al meu , al tuturor

Oamenii sunt extrem de talentati in a parea ceea ce nu sunt . Avem tendinta ca de fiecare data cand iesim pe usa, indiferent de destinatie, sa ne luam cu noi si masca de strada. Femeile, de exemplu, se preocupa mereu de aspectul fizic, nu pentru ele, din pacate…ci pentru ceilalti.  Nu te duci la coafor ca sa te simti bine, nu iti cumperi ceva de imbracat pentru ca te face mai frumoasa….totul se intampla pentru ca cei din jurul tau sa se uite la tine, sa te admire..mai simplu spus…faci totul ca sa atragi atentia.   Am inceput sa traim pentru altii si sa uitam de propria noastra viata. Dorintele noastre, visurile, gandurile, toate lucrurile acestea nemateriale care erau numai ale noastre au ajuns sa fie in mare parte a tuturor. De ce? Pentru ca oamenii judeca…judeca un baiat cu parul in 4 culori, judeca o pereche de blugi taiati, judeca fata din statia de autobuz cu palarie de cowboy- judeca dorintele, judeca posibilitatile, judeca inititivele- judeca intreaga ta viata.

Din cauza LOR, renuntam sa fim noi insine.  Fiintele astea bipede care ne inconjoara, atatea persoane pe care nu le cunoastem si nu ne cunosc au capacitatea de a ne influenta viata.  Cum ar fi daca am trai intr-o lume in care indivizii nu ar judeca cu atata asprime  nici pe baiatul cu parul in 4 culori, nici pe fata din statia de autobuz cu palarie de cowboy, nici pe tiganii cu 10 kile de aur la gat? Ce s-ar intampla daca am trai pentru noi si nu pentru altii?

Cred ca am evita o serie infinita de neplaceri, de rautati, de jigniri. Daca ar exista o astfel de lume, fiecare dintre noi ar avea libertatea de expresie..nu numai verbala ci si fizica. Da, as avea curajul sa-mi pun niste ciorapi roz bonbon si niste cizme colorate. Si chiar as iesi mandra in lume cu aspectul care ma reprezinta pe MINE, ales de mine pentru MINE si nu pentru ALTII.  De ce sa fiu judecata? Asta este stilul meu, asta vreau sa fiu.

Dar cati oameni au curajul sa iasa pe strada si sa strige : “Asta sunt eu !  Asta si nimic mai mult! “, cati au curajul si puterea de a nu pleca urechea la gurile rele, la privirile rautacioase ale necunoscutilor si mai ales, cati au puterea de a a iesi si maine, si poimaine si mereu asa cum sunt ei si nu cum ii vor altii sa fie ? Cu tot cu visurile lor irealizabile, cu tot cu sperantele desarte, cu tot cu viata lor care, poate ca atarna de un fir de ata….